rugăminte (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RUGĂMÍNTE, rugăminți, s. f. Cerere (stăruitoare) adresată cuiva pentru a obține ceva; rugare, rugă (
1). –
Ruga +
suf. -ământ.rugăminte (Dicționaru limbii românești, 1939)rugămínte f., pl.
țĭ (pl. d. inuzatu
rugămînt, lat.
rogamentum). Cerere umilită saŭ politicoasă adresată cuĭva. V.
rugare.rugăminte (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rugămínte s. f.,
g.-d. art. rugămínții; pl. rugămínțirugăminte (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rugăminte f. rugăciune stăruitoare către cineva. [Lat. ROGAMENTA].
rugăminte (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RUGĂMÍNTE, rugăminți, s. f. Cerere (stăruitoare) adresată cuiva pentru a obține ceva; rugare, rugă (
1). —-
Ruga +
suf. -
ământ.