rugăciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RUGĂCIÚNE, rugăciuni, s. f. Cerere, mulțumire sau laudă adresată de credincioși divinității; rugă (
2). ♦ (Rar) Rugăminte, insistență, rugă (
1). –
Lat. rogatio, -onis.rugăciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rugăciúne s. f.,
g.-d. art. rugăciúnii; pl. rugăciúnirugăciune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rugăciune f.
1. cerere făcută cu umilință;
2. implorarea grației divine. [Lat. ROGATIONEM].
rugăciune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RUGĂCIÚNE, rugăciuni, s. f. Încercare personală de a intra în contact direct cu divinitatea; cerere, mulțumire sau laudă adresată de credincioși divinității; rugă (
2). ♦ (Rar) Rugăminte, insistență, rugă (
1). —
Lat. rogatio, -onis.rugăcĭune (Dicționaru limbii românești, 1939)rugăcĭúne f. (lat.
rogatio, -ónis, pv.
roazo, vfr.
rouvaison. V.
de- și
pro-rogațiune). Cerere umilită către Dumnezeŭ.