rugător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RUGĂTÓR, -OÁRE, rugători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care cere cu stăruință, care exprimă o rugăminte, care se roagă. –
Ruga +
suf. -ător.rugător (Dicționaru limbii românești, 1939)rugătór, -oáre adj. (d.
rog). Care cere cu umilință:
o voce rugătoare.rugător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rugătór adj. m.,
pl. rugătóri; f. sg. și
pl. rugătoárerugător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rugător a. care se roagă:
o voce rugătoare.rugător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RUGĂTÓR, -OÁRE, rugători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care cere cu stăruință, care exprimă o rugăminte, care se roagă. —
Ruga +
suf. -
ător.