rufet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)rufét (ruféturi), s. n. – Breaslă, corporație.
Tc. (
arab.)
rufet (Șeineanu, II, 302),
cf. ngr. ρουφέτι,
bg.,
sb. rufet. –
Der. rufetaș, s. m. (breslaș; lucrător într-o mină de sare).
rufet (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)RUFÉT (‹
tc.)
s. n. Breaslă.
rufet (Dicționaru limbii românești, 1939)rufét n., pl.
e (turc.
hyrfet, rufet, meserie; ngr.
ruféti, sîrb.
rufet).
Vechĭ. Breaslă (maĭ mică). – Și
răfet și
refet.rufet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rufet n. od. breaslă sau corporațiune mai mică de meseriași:
rufetul podarilor. [Turc. RUFET].