rudire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) RUDÍRE,rudiri, s. f. (Înv.) Înrudire. – V. rudi.
rudire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) rudíre (înv.) s. f., g.-d. art. rudírii; pl. rudíri
rudire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) RUDÍRE,rudiri, s. f. (înv.) Înrudire. — V. rudi.