rucaviță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)rucáviță (-țe), s. f. – Mînecuță la costumul preoțesc. –
Mr. racaviță „manșetă”.
Sl. rąkavica „mănușă” (Cihac, II, 320), din
rąka „mînă”,
cf. răcodelie, rîncă.rucaviță (Dicționaru limbii românești, 1939)rucáviță f., pl.
e (rus.
rukavica, mănușă. V.
rocodele). Pl. Mînecuțe preuțeștĭ [!] întrebuințate în oficiŭ. – Vechĭ și
narácliță și
-ácviță (vsl.
naronkvica și
narakvica). V.
mitenă.