roșeață (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ROȘEÁȚĂ s. f. Culoare roșie. ♦ Împurpurare, înroșire, îmbujorare (a feței, a pielii). –
Roșu +
suf. -eață.roșeață (Dicționar de argou al limbii române, 2007)roșeață, roșeți s. f. (intl.) aur.
roșeață (Dicționaru limbii românești, 1939)roșeáță f., pl.
ețĭ (d.
roș). Coloarea [!] roșie:
roșeața unuĭ vin, unuĭ apus de soare, unuĭ nas bețiv, unuĭ obraz care simte rușine. Pelagră. – Vechĭ
ruș-.roșeață (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)roșeáță s. f.,
g.-d. art. roșéțiiroșeață (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)roșeață f.
1. coloarea roșie;
2. colorațiune a feței sub electul unei emoțiuni;
3. pete roșii pe față sau piele.
roșeață (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ROȘEÁȚĂ s. f. Culoare roșie. ♦ Împurpurare, înroșire, îmbujorare (a feței, a pielii). —
Roșu +
suf. -
eață.