roticică(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ROTICÍCĂ,roticele, s. f. Rotiță. – Roată + suf. -icică.
roticică(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) roticícă (rar) s. f., g.-d. art. roticélei; pl. roticéle
roticică(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ROTICÍCĂ,roticele, s. f. (Rar) Rotiță. — Roată + suf. -icică.