românime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ROMÂNÍME s. f. Totalitatea românilor (
I 1); număr mare de români. –
Român +
suf. -ime.românime (Dicționaru limbii românești, 1939)româníme f. (d.
Român). Totalitatea Românilor:
românimea se întinde de la Tisa pînă dincolo de Nistru.românime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)româníme s. f.,
g.-d. art. românímiiromânime (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)românime f. toți Românii, națiunea română.
românime (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ROMÂNÍME s. f. Totalitatea românilor (
I 1); număr mare de români. —
Român +
suf. -
ime.