roman (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ROMÁN1, romane, s. n. Specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei psihologice. ◊ Operă narativă în proză sau în versuri scrisă, în evul mediu, într-o limbă romanică. ♦
Fig. Împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile. [
Var.: (
înv.)
románț s. n.] – Din
fr. roman.roman (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ROMÁN2, -Ă, romani, -e, s. m. și
f.,
adj. I. S. m. și
f. 1. Persoană care făcea parte din populația de bază a statului roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie.
2. Locuitor al Romei.
II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊
Cifre romane = cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin.
Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din
lat. romanus.roman (Dicționar de neologisme, 1986)ROMÁN, -Ă adj. Propriu Romei antice sau Imperiului roman. ♦ (
Despre caractere tipografice) Format din linii perpendiculare și unghiuri drepte. ♦
Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere. ♦
Arta romană = arta dezvoltată în Roma antică și apoi în Imperiul roman între sec. IV î.e.n. și IV e.n., care se caracterizează în arhitectură prin edificii grandioase de o mare diversitate, în sculptură cultivând cu precădere portretul puternic individualizat, iar în pictură prin ansambluri de frescă și de mozaic cu tematică bogată. ♦
Balanță romană = balanță formată dintr-o pârghie cu brațe neegale, mobilă în jurul unui ax orizontal, pe brațul mai lung și gradat alunecând o greutate care echilibrează obiectul de cântărit. //
s.m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația de bază a statului roman.
2. Locuitor al Romei. [< lat.
romanus, cf. fr.
romain, it.
romano].
roman (Dicționar de neologisme, 1986)ROMÁN s.n. 1. Narațiune epică în proză de mari proporții, care oglindește evenimente, episoade ale vieții unei societăți etc.
2. (
Fig.) Împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile. [Pl.
-ne, -nuri. / < fr.
roman].
roman (Marele dicționar de neologisme, 2000)ROMÁN1 s. n. lucrare, operă literară epică în proză, de mari proporții, care oglindește evenimente, episoade ale vieții unei societăți etc. ◊ (fig.) împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile; serie de aventuri extraordinare. (< fr.
roman)
roman (Marele dicționar de neologisme, 2000)ROMÁN2, -Ă I.
adj., s. m. f. (locuitor) al Romei antice. II. adj. 1. din Imperiul Roman. ◊ (despre caractere tipografice) din linii perpendiculare și unghiuri drepte. ♦ cifre ĕ = cifre prin litere sau combinații de litere; biserica ~ă = biserica catolică; catolicism. 2. limbă romanică populară vorbită de vechii francezi (înainte de sec. IX). 3. arta ~ă = arta dezvoltată în Roma antică și apoi în Imperiul Roman, caracterizată în arhitectură prin edificii grandioase de o mare diversitate, în sculptură cultivând cu precădere portretul puternic individualizat, iar în pictură prin ansambluri de frescă și de mozaic cu tematică bogată. (< lat.
romanus)
roman (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ROMAN, numele a doi domni ai Moldovei. Mai important:
R. I (
c. 1392-c. 1394). S-a intitulat „mare domn, singur stăpânitor al țării Moldovei de la munte până la mare”. Vasal al regelui Poloniei, apropiat de Mircea cel Bătrân și în conflict cu Patriarhia din Constantinopol, pentru numirea lui
Iosif ca mitropolit.
roman (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ROMAN, Alexandru (1826-1885,
n. Aușeu,
jud. Bihor), ziarist și om politic român.
Acad. (1866),
prof. univ. la Budapesta. Unul dintre conducătorii luptei politice a românilor transilvăneni. Deputat în parlamentul ungar. A editat la Budapesta ziarele românești „Concordia” (1861-1866) și „Federațiunea” (1868-1876), unde a publicat „Pronunciamentul de la Blaj”, pentru care a fost condamnat la închisoare de autoritățile ungare.
roman (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ROMAN, Ciorogariu (1852-1936,
n. Pecica,
jud. Arad), pedagog și ziarist român.
M. de onoare la
Acad. (1921). Vicar eparhial (din 1913) și episcop (din 1920) din Oradea. S-a implicat în lupta pentru realizarea statului național unitar român și a depus eforturi în edificarea unor instituții și publicații din vestul țării.
roman (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ROMAN, Elly (1905-1996,
n. București), compozitor și dirijor român. Operete („Colomba”, „Fetele din Murfatlar”), muzică corală și numeroase șlagăre de muzică ușoară („De ți-ar spune poarta ta”, „Ada-Kaleh”).