româncuță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ROMÂNCÚȚĂ,româncuțe, s. f. Diminutiv al lui româncă. – Româncă + suf. -uță.
româncuță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) româncúță s. f., g.-d. art. româncúței; pl. româncúțe
româncuță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ROMÂNCÚȚĂ,româncuțe, s. f. Diminutiv al lui româncă. — Româncă + suf. -uță.