românie - explicat in DEX

românie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ROMÂNÍE s. f. 1. (Înv.) Limba română. ◊ Expr. Pe românie = în românește, în limba română. 2. (În forma rumânie) Condiție a țăranilor din Țara Românească dependenți de stăpânul feudal al moșiei (domn, boieri, mănăstiri); condiție de rumân; iobăgie. [Var.: rumâníe s. f.] – Român + suf. -ie.

românie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
româníe (limba română, înv.) s. f., art. românía, g.-d. româníi, art. româníei

românie (Dicționaru limbii românești, 1939)
româníe și rumâníe f. (d. Român). Șerbia țăranilor în Țara Românească (instituită în seculu [!] XVI, întărită de legătura luĭ Mihaĭ Viteazu la 1596 și desființată de reforma luĭ Mavrocordatu la 1748). Limba românească. Pe rumânie, pe românește: a tălmăci pe rumânie. – P. ro-, ru-, vezĭ cele zise la Român.

românie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ROMÂNÍE s. f. (înv.) Limba română. ◊ Expr. Pe românie = în românește, în limba română. 2. (în forma rumânie; în Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a condiției de dependență personală a țăranilor față de stăpânii feudali, desființată în 1746; iobăgie. [Var: rumâníe s. f.] — Român + suf. -ie.