roit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ROÍT s. n. Roire. –
V. roi3.roit (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)róit, -uri, s.n. –
1. Ciucure, franj.
2. Partea de jos a gacilor; tiv (Hotea 2006). – Din magh. rojt „franj„.
roit (Dicționaru limbii românești, 1939)roít n., pl.
urĭ. Acțiunea de a roi de multe orĭ:
roitu albinelor.roit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)roít s. n.roit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ROIT s. n. Roire. —
V. roi2.