roiniță - explicat in DEX

roiniță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RÓINIȚĂ¹, roinițe, s. f. (Pop.) Stup mic portativ cu care se prinde un roi² nou. – Din scr. rojnica.

roiniță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RÓINIȚĂ², roinițe, s. f. Plantă erbacee perenă, cu flori albe ori liliachii cu miros plăcut, mult căutate de albine, cu frunze ovale întrebuințate în medicină pentru calitățile lor stimulente și antispasmodice; mătăciune, melisă (Melissa officinalis). – Roi² + suf. -niță.

roiniță (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
RÓINIȚĂ² (‹ roi²) s. f. Plantă erbacee perenă, din familia labiatelor, cu rizom, orizontal, tulpină înaltă de 30-80 cm, cu frunze ovale și cu flori albe sau liliachii, plăcut mirositoare, așezate în verticile axilare (Melissa officinalis). Din frunze se extrage un ulei volatil, utilizat în ind. farmaceutică. Folosită de apicultori pentru atragerea în r. (1) a roiurilor de albine. R. este și o bună plantă meliferă.

roĭniță (Dicționaru limbii românești, 1939)
róĭniță f., pl. e (d. roĭ, fiind-că cu ĭa [!] se atrag în stup albinele care aŭ roit). Est. Melisă. Un fel de cutie saŭ bănicĭoară care se freacă cu melisă și în care, fiind pusă într´o prăjină, se prind albinele care aŭ roit și s´aŭ oprit sus. (Cînd s´aŭ oprit jos, le prinzĭ direct în stup).

roiniță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
róiniță (pop.) s. f., g.-d. art. róiniței; pl. róinițe

roiniță (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
RÓINIȚĂ¹ (‹ scr.) s. f. Stup mic portabil, folosit la capturarea roiurilor de albine.

roiniță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
roiniță f. 1. mic stup purtăreț în care se prinde noul roiu; 2. sau iarba stupului, plantă foarte aromatică, mult căutată de albine, cu care se freacă stupul când se roiește întâiu (Melissa).

roiniță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RÓINIȚĂ¹, roinițe, s. f. (Pop.) Stup mic portabil cu care se prinde un roi¹ nou. — Din sb. rojnica.

roiniță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RÓINIȚĂ², roinițe, s. f. Plantă erbacee perenă, cu flori albe ori liliachii cu miros plăcut, mult căutate de albine, cu frunze ovale întrebuințate în medicină pentru calitățile lor stimulente și antispasmodice; mătăciună, melisă (Melissa officinalis). — Roi¹ + suf. -niță.