roentgen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÓENTGEN s. m. v. röntgen.roentgen (Dicționar de neologisme, 1986)ROENTGEN s.m. Unitate electrostatică de radiație. //
s.n. Aparat cu care se produc raze X. [Pron.
rönt-ghen, scris și
röntgen. / < fr.
röntgen, cf.
W. C. Röntgen – fizician german].
roentgen (Dicționar de neologisme, 1986)ROENTGEN- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) raze X”, „care folosește raze X”. [Pron.
röntghen-, scris și
röntgen-. / < fr.
röntgen].
roentgen (Marele dicționar de neologisme, 2000)ROENTGEN1 s. m. elem. röntgen
1. ()
roentgen (Marele dicționar de neologisme, 2000)ROENTGEN1- elem. röntgen
2-.
roentgen (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ROENTGEN (RÖNTGEN) (‹
fr. {i}; {s}
n. pr. Röntgen)
s. m. Unitate de măsură a dozei radiațiilor X sau γ (simbol: R), egală cu cantitatea de radiații care produce, prin ionizarea unui centimetru cub de aer, în condiții fizice normale, o sarcină electrică de un franklin.
Raze R = raze X.
roentgen (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ROENTGEN, familie de ebeniști germani:
Abraham R. (1711-1793) și fiul său
David R. (1743-1807). Au lucrat la curtea lui Ludovic XVI piese de mobilier în stil rococo.
roentgen (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Roentgen (W. Conrad) m. savant german născut în 1845, descoperi in 1895 razele X, cu cari se pot străvedea corpurile opace. Muri în 1923.
roentgen (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RÓENTGEN s. m. v. rontgen.