rod (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ROD, roade, s. n. 1. Nume generic dat produselor vegetale obținute de la plantele cultivate, în special fructelor; fruct. ◊
Loc. adj. Cu rod = roditor, fructifer. ◊ Compuse:
rodul-pământului = plantă erbacee veninoasă, cu frunze mari, late și lucioase, după a cărei dezvoltare florală poporul apreciază recolta anului
(Arum maculatum); (
înv.)
rod-de-zahăr = dulceață de trandafiri; rodozahar.
2. Fig. Urmare, rezultat, efect (al unei acțiuni). ♦ Folos, avantaj.
3. (
Pop.) Copil, prunc, vlăstar, odraslă. [
Var.: (rar)
roádă s. f.] – Din
sl. rodŭ.rod (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)rod (roáde), s. n. –
1. Reproducere. –
2. Fruct. –
Mr.,
megl. rod. Sl. rodŭ „specie” (Miklosich,
Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 316),
cf. bg. rod „fruct”. –
Der. roadă, s. f. (fruct, produs, recoltă);
rodi, vb. (a da naștere; a produce, a fructifica), din
sl. roditi; rodini, s. f. pl. (zi de naștere, reproducere; generare; creație; vizită care se face unei lăuze și cadoul care i se duce), din
sl. rodiny; roditor, adj. (fructifer);
rodnic, adj. (fructifer; prosper, fecund);
rodnicie, s. f. (fecunditate);
nerodnic, adj. (care nu face fructe);
rodos, adj. (productiv).
rod (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ROD, Edouard (1857-1910), romancier elvețian de limbă franceză. Romane naturaliste („Nevasta lui Henri Vanneau”), mai târziu psihologice, axate pe probleme de conștiință („Cursa spre moarte”, „Sensul vieții”). Eseuri („G. Leopoldi”, „Dante”, „J.-J. Rousseau”). Teatru („Reformatorul”).
rod (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)rod, roduri, s.n. –
1. Neam, urmaș, descendent: „... au dat această sfântă carte pentru sufletul său și a toată sămânța sa, până la a 7 rod, ca să le fie pomană” (Bârlea Însemnări: 206).
2. Copil, prunc, vlăstar, odraslă.
3. Fruct. – Din sl. rodu „specie„.
rod (Dicționaru limbii românești, 1939)1) rod n., pl.
roade și (vechĭ)
rodurĭ (vsl. bg. rus.
rod, naștere, neam, rudenie, fel. V.
rudă 1, norod, porodiță). Poamă, fruct:
rodu nuculuĭ se numește „nucă”. Producțiune în general:
roadele pămîntuluĭ. Fig. Rezultat:
roadele munciĭ. Rodu pămîntuluĭ, cocoșoaĭcă.
rod (Dicționaru limbii românești, 1939)2) rod (est) și
roz (vest),
ros, a
roáde v. tr. (lat.
rodere, it.
ródere, pv.
roire, rozer, vfr.
roure, sp. pg.
roer. V.
rost). Mănînc, micșorez pin [!] frecare:
șoariciĭ rod cărțile, pila roade feru [!], cizma l-a ros la gleznă. Atac pe cale chimică:
rugina roade feru. Fig. Consum, chinuĭesc pin întristare saŭ grijĭ:
grija asta-l rodea. Cĭoplesc, civilizez:
trăise pintre [!] boĭerĭ și se maĭ rosese. V. refl. Mă civilizez. Mă frec, mă vîntur:
te rozĭ de atîta timp pe la bucătărie, și tot nu știĭ să facĭ o cĭorbă. A te roade ceva (la inimă), a te chinui, a nu te lăsa în pace.
rod (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rod s. n.,
pl. roáderod (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ROD (în mitologia slavă), zeu al fecundității, însoțit, de obicei, de mai multe zeițe ale nașterii. Era considerat protector al neamului și al descendenților din același strămoș.
rod (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rod n.
1. fruct:
roadele pomului, rodul pântecelui; 2. Bot. rodu-pământului, plantă erbacee cu rizomul tuberculos și foarte avut în feculă
(Arum maculatum). [Slav. RODŬ, naștere, soiu, generațiune (bulg. ROD, fruct)].
rod (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ROD, roade, s. n. 1. Nume generic dat produselor vegetale obținute de la plantele cultivate, în special fructelor; fruct. ◊
Loc. adj. Cu rod = roditor, fructifer. ◊ Compuse:
rodul-pămăntului = plantă erbacee toxică, cu frunze mari, late și lucioase, după a cărei dezvoltare florală poporul apreciază recolta anului (
Arum maculatum); (
înv.)
rod-de-zahăr = dulceață de trandafiri; rodozahar.
2. Fig. Urmare, rezultat, efect (al unei acțiuni). ♦ Folos, avantaj.
3. (
Pop.) Copil, prunc, vlăstar, odraslă. [
Var.: (rar)
roadă s. f.] — Din
sl. rodŭ.