robust - explicat in DEX

robust (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ROBÚST, -Ă, robuști, -ste, adj. Care este înzestrat cu o constituție fizică puternică; rezistent la muncă, la oboseală, la boală; voinic, viguros, vânjos. – Din fr. robuste.

robust (Dicționar de neologisme, 1986)
ROBÚST, -Ă adj. Tare, zdravăn, voinic, viguros. [< fr. robuste, cf. lat. robustus].

robust (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ROBÚST, -Ă adj. tare, zdravăn, voinic, viguros; rezistent. (< fr. robuste)

robust (Dicționaru limbii românești, 1939)
*robúst, -ă adj. (lat. robustus). Zdravăn, puternic: copac, copil robust.

robust (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
robúst adj. m., pl. robúști; f. robústă, pl. robúste

robust (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
robust a. 1. plin de vigoare; 2. ferm, neclintit: o credință robustă.

robust (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ROBÚST, -Ă, robuști, -ste, adj. Care este înzestrat cu o constituție fizică puternică; rezistent la muncă, la oboseală, la boală; voinic, viguros, vânjos. — Din fr. robuste.