rob (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ROB, ROÁBĂ, robi, roabe s. m. și
f. 1. (În evul mediu, în țările române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (
Pop.) Deținut, întemnițat. ♦
Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În limbajul bisericesc) Persoană credincioasă; creștin.
2. Om aflat în relații social-politice de subjugare, de aservire.
3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. – Din
sl. robŭ.rob (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)rob (róbi), s. m. –
1. Captiv, prizonier de război. –
2. Sclav. –
3. (Bihor) Hoț. –
Mr. rob. Sl. rabŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 315),
cf. sb.,
cr.,
ceh.,
pol.,
alb.,
mag. rab. –
Der. roabă, s. f. (sclavă; tărăboanță), la care sensul al doilea este tot
sl.,
cf. sb. raba „căruță” (după Lacea,
Dacor., III, 745, din
săs. Rabber);
robaci, adj. (
Mold., asiduu, harnic);
robi, vb. (a captiva, a face sclav; a se duce; a trăi ca sclav),
cf. sl. rabiti; robie, s. f. (sclavie, captivitate),
cf. sb.,
cr. robia; robcă, s. f. (
înv., sclavă);
robime, s. f. (
înv., sclavi);
roboti, vb. (
Mold., a munic, a trudi), din
sl. rabotiti „a face robi”,
cf. rus. rabotatĭ „a munci”;
robotă (
var. robot),
s. f. (
Trans., clacă; muncă), din
sl. rabota „captivitate”,
cf. ceh.,
pol.,
rus. rabota, bg. rabot; roboteală, s. f. (muncă, activitate);
robotaș, s. m. (
Trans., clăcaș), din
sb. rabotaš, mag. rabotos; robșag, s. n. (
Maram., sclavie), din
mag. rabsag; desrobi, vb. (a elibera, a da libertate);
desrobitor, adj. (liberator);
robot, s. m. (robot, automat), din
ceh. robota prin intermediul
fr. robot.rob (Dicționaru limbii românești, 1939)rob, roábă s. (vsl.
robŭ, rabŭ, rob,
raba, roabă, bg. sîrb.
rob, rus.
rab; ung.
rab). Sclav, om redus în stăpînirea absolută a cuĭva fie pin [!] captivitate de războĭ, fie pin vînzare:
Esop a fost rob. Fig. Om dependent de altu. Om devotat:
această mamă e roaba copiilor eĭ, a fi robu datoriiĭ. Drumu robilor, calea lapteluĭ, dunga cea albă care se vede noaptea pe cer. V.
șerb.rob (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rob s. m.,
pl. robirob (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rob m.
1. captiv;
2. sclav. [Slav. ROBŬ, șerb].
rob (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ROB, ROÁBĂ, robi, roabe, s. m. și
f. 1. (în Evul Mediu, în Țările Române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (
Pop.) Deținut, întemnițat. ♦
Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (în iudaism și creștinism) Calificativ atribuit omului care se ridică la slava divină prin suferință.
2. Om aflat în relații social- politice de subjugare, de aservire.
3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. — Din
sl. robŭ.