roșu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÓȘU, -IE, roșii, adj.,
subst. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊
Ouă roșii = ouă vopsite (cu roșu sau,
p. gener., cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști.
Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene).
2. Roșcat, roșcovan, arămiu.
3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat.
4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ♦ ◊
Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.).
II. Adj. Fig. Comunist. ◊
Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917.
III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦
Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊
Expr. A vedea (sau
a i se face cuiva)
roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (
Concr.) Vopsea roșie. ◊ (
Chim.)
Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (
I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică.
2. Fard de culoare roșie (
I 1) pentru obraz și buze; ruj.
3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (
I 1).
4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (
I 1).
IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX.
2. (
Înv.; la
pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la
sg.) ostaș din acest corp de trupă.
V. S. f. Pătlăgică roșie,
v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele)
Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte.
Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [
Var.: (
reg.)
roș, -ă adj.,
s. n.] –
Lat. roseus.roșu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)róșu (róșie), adj. –
1. Arămiu, purpuriu. –
2. Închis, de culoarea vinului. –
3. Incandescent, încins, ca fierul. –
4. Încins la față. –
5. (Înv.) De cupru. –
6. (Înv.,
sec. XIX) Aparținînd partidului liberal. –
7. Comunist. –
8. (
Arg.) De aur. –
9. (Înv.) Soldat într-un corp de cavalerie în
Munt.,
sec. XVI-XVII. –
10. (
S. n.) Fard, dres. –
11. (
S. n.) Cupă la cărțile de joc. –
Var. roș. Mr. aroș, megl. roș, istr. roiș. Lat. russus (Diez, I, 358; Tiktin),
cf. it. rosso, sard. ruju, fr. roux, sp.,
port. rojo; sau, mai puțin probabil din
lat. rǒseus (Pușcariu 1475; REW 7378; Candrea). Ambele soluții sînt posibile, și rezultatul ar fi corect (pentru
russus, cf. coș; pentru
rǒseus, cf. caș); pledează în favoarea primei soluții identitatea semantică.
Der. roși (
var. înroși),
vb. (a face roșu; a deveni roșu; a se încinge; a vopsi ouă de Paști);
roșeală (
var. roșală),
s. f. (roșeață, culoarea roșie; spuzeală; vopsea roșie);
roșeață (
var. roșață),
s. f. (culoarea roșie; pată roșie; erizipel);
roșețea (
var. roșățea, roșețică),
s. f. (crin-de-baltă, Butomus umbrellatus);
roșcă, s. m. (persoană cu păr roșu sau cu fața roșcată), cu
suf. -că, cf. flișcă, țușcă; roșcat, adj. (roșiu; rumen, roșcovan);
roșcovan (
var. roșcodan, roșcoban),
adj. (roșiatic, rumen),
cf. rîșcov; roșiatic (
var. Mold. roșietic),
adj. (roșiu);
roșie, s. f. (tomată), în loc de
pătlăgică roșie; roșior, s. m. (husar),
cf. roșu 9;
roșioară, s. f. (pește, Scardinius erythrophtalmus, Rhodeus amarus; filimică, Calendula officinalis; varietate de prune, mere și de struguri). – Din
rom. provine
rut. roša „capră cu păr roșcat”,
mag. rós, róska (Candrea,
Elemente, 400; Edelspacher 21).
roșu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)róșu1 adj. m.,
f. róșie (-și-e); pl. m. și
f. róșiiroșu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)róșu2 (persoană)
s. m.,
art. róșul; pl. róșii, art. róșiii (-și-ii)roșu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)róșu3 (culoare, fard, țesătură)
s. n.,
art. róșulroșu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Roșu (Lacul) n. pe Bicaz, lung de 2200 m., așezat la o înălțime de 995 m., peste nivelul mării.
roșu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RÓȘU, -IE, roșii, adj.,
s. n.,
s. m.,
s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊
Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști.
Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene).
2. Roșcat, roșcovan, arămiu.
3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat.
4. (Despre metale) înroșit în foc; incandescent. ◊
Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.).
II. Adj. Fig. Comunist. ◊
Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917.
III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦
Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊
Expr. A vedea (sau
a i se face cuiva)
roșu (
înaintea ochiilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (
Concr.) Vopsea roșie. ♦ (
Chim.)
Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (II), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică.
2. Fard de culoare roșie (
I 1) pentru obraz și buze; ruj.
3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (
I 1).
4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (
I 1).
IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX.
2. (
înv.; la
pl.) Corp de trapă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la
sg.) ostaș din acest corp de trupă.
V. S. f. Pătlăgică roșie,
v. pătlăgică.
VI. S. f. (în sintagmele)
Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte.
Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [
Var.: (
reg.)
roș, -ă adj.,
s. n.] —
Lat. roseus.