risipă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RISÍPĂ, risipe, s. f. 1. Folosire nechibzuită a bunurilor materiale sau bănești, cheltuială fără măsură; irosire. ♦
Fig. Belșug, prisos, abundență.
2. (
Înv. și
pop.) Sfărârmare, distrugere; surpare, prăbușire. ◊
Loc. adj. În risipă = care se sfărâmă, se dărâmă, care este în ruină. ♦ Împrăștiere, răspândire; risipire. ♦
Loc. adj. și adv. În risipă = în debandadă, în dezordine. – Din
risipi (derivat regresiv).
risipă (Dicționaru limbii românești, 1939)risípă (vest) și
rîsî́pă (est) f., pl.
ĭ și
e (din maĭ vechĭu
răsipă, d. vsl.
rasypŭ, jăfuire).
Vechĭ. Împrăștiere. Risipire, nimicire.
Azĭ. Împrăștiere de lucrurĭ necesare, cheltuĭală nesocotită:
risipă de banĭ, de apă. La Al. și Ngr.
rîsîpurĭ, ruine.
risipă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)risípă s. f.,
g.-d. art. risípei; pl. risíperisipă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)risipă f.
1. pl. ruine ici și colea:
urme din risipurile cetății NEGR.;
2. risipire:
pentru a lui risipă ați răsboit cu mine AL.;
3. cheltueală nesocotită. [Slav. RASYPŬ, împrăștiere].
risipă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RISÍPĂ, risipe, s. f. 1. Folosire nechibzuită a bunurilor materiale sau bănești, cheltuială fără măsură; irosire. ♦
Fig. Belșug, prisos, abundență.
2. (
înv. și
pop.) Sfarârmare, distrugere; surpare, prăbușire. ◊
Loc. adj. În risipă = care se sfărâmă, se dârâmă, care este în ruină. ◊ Împrăștiere, răspândire; risipire. ◊
Loc. adj. și adv. În risipă = în debandadă, în dezordine. — Din
risipi (derivat regresiv).