rezolutoriu - explicat in DEX

rezolutoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REZOLUTÓRIU, -IE, rezolutorii, adj. (Jur.) Care provoacă anularea unui act, care desființează. ◊ Condiție rezolutorie = condiție a cărei împlinire determină stingerea cu efect retroactiv a efectelor unui act juridic. – Din lat. resolutorius, fr. résolutoire.

rezolutoriu (Dicționar de neologisme, 1986)
REZOLUTÓRIU, -IE adj. (Jur.) Care produce anularea unui act. [Pron. -riu. / cf. fr. résolutoire, lat. resolutorius].

rezolutoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REZOLUTÓRIU, -IE adj. (jur.) care determină anularea (unui act). (< fr. résolutoire, lat. resolutorius)

rezolutoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rezolutóriu [riu pron. riu] adj. m., f. rezolutórie (-ri-e); pl. m. și f. rezolutórii

rezolutoriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
rezolutoriu a. Jur. care face să se anuleze: condițiune rezolutorie.

rezolutoriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REZOLUTÓRIU, -IE, rezolutorii, adj. (Jur.) Care provoacă anularea unui act, care desființează. ◊ Condiție rezolutorie = condiție a cărei împlinire determină stingerea cu efect retroactiv a efectelor unui act juridic. — Din lat. resolutorius, fr. résolutoire.

rezolutoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*rezolutóriŭ, -ie adj. (lat. resolutorius). Jur. Care face să se nimicească un act: condițiune rezolutorie.