reverberație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REVERBERÁȚIE, reverberații, s. f. 1. Persistență a unui sunet într-o încăpere închisă, datorită reflexiei, după ce izvorul sonor a încetat să mai emită unde. ◊
Reverberație artificială = realizare cu mijloace acustice, electromagnetice, electromecanice sau electrice a unor efecte asemănătoare celor determinate de reverberația (
1) naturală.
2. Reflexie a luminii.
3. Reflexie repetată a căldurii pe pereții unui focar sau ai unui cuptor special. ◊
Cuptor cu reverberație = cuptor cu acoperișul boltit, căptușit cu cărămidă refractară, în care încălzirea materialului se face prin contactul cu gazele de ardere și prin radiere din acoperișul boltit. – Din
fr. réverbération.