revendicà - explicat in DEX

revendica (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REVENDICÁ, revéndic, vb. I. Tranz. A reclama, a cere un bun care i se cuvine, asupra căruia are drepturi. ♦ A cere, a pretinde un drept, ca fiind al său. ♦ A asuma. – Din fr. revendiquer.

revendica (Dicționar de neologisme, 1986)
REVENDICÁ vb. I. tr. A reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau aparține cuiva și care se află în posesiunea altcuiva. ♦ A cere, a pretinde. [P.i. revéndic, 3,6 -că. / < fr. revendiquer, cf. lat. vindicare – a chema în judecată].

revendica (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REVENDICÁ vb. tr. a reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau aparține cuiva și care se află în posesiunea altcuiva. ◊ a cere, a pretinde. (< fr. revendiquer)

revendica (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
revendicá (a ~) vb., ind. prez. 3 revéndică

revendicà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
revendicà v. 1. a reclama ceva ce ne aparține și care s’află în mâinile altuia: a revendica posesiunea unui câmp; 2. a lua asupră-și: a revendica o responsabilitate.

revendica (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REVENDICÁ, revéndic, vb. I. Tranz. A reclama, a cere un bun care i se cuvine, asupra căruia are drepturi. ♦ A cere, a pretinde un drept, ca fiind al său. ♦ A asuma. — Din fr. revendiquer.