retor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÉTOR, retori, s. m. 1. (În antichitatea greco-romană) Maestru, profesor de retorică.
2. Orator. [
Var.: (
înv.)
rítor s. m.] – Din
ngr. rítor, lat. rhetor, -oris.retor (Dicționar de neologisme, 1986)RÉTOR s.m. 1. (
Ant.) Profesor de retorică.
2. Orator. [Cf. lat., gr.
rhetor, it.
retore, fr.
rhéteur].
retor (Marele dicționar de neologisme, 2000)RÉTOR s. m. 1. (ant.) profesor de retorică. 2. orator. (< ngr.
ritor, lat.
rhetor)
retor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)rétor (rétori), s. m. – Orator. –
Var. înv. ritor. Fr. rhéteur și anterior (
sec. XVIII,
cf. Gáldi 246), din
ngr. ῥήτωρ. –
Der. retoric, adj.;
retorică, s. f., din
fr.;
ritos, adj. (clar, deschis), din
ngr. ῥητῶς (Cihac, II, 693; Gáldi 246);
ritoricesc, adj. (
înv., retoric);
ritorie, s. f. (
înv., retorică, discurs).
retor (Dicționaru limbii românești, 1939)*rétor m. (lat.
rhétor, rhétoris, d. vgr.
rétor, rétoros. V.
ritor). Profesor de retorică la vechiĭ Grecĭ (ca Gorgias) și la Romanĭ. Astăzĭ, orator enfatic care vorbește după regulele retoriciĭ, dar sec în fond.
retor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rétor s. m.,
pl. rétoriretor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)retor m.
1. cel ce predă retorica;
2. cel ce vorbește cu emfază, care se ocupă numai de formă în paguba fondului.
retor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RÉTOR, retori, s. m. 1. (în Antichitatea greco-romană) Maestru, profesor de retorică.
2. Orator. [
Var.: (
înv.)
rítor s. m.] — Din
ngr. rítor, lat. rhetor, -oris.