respecta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RESPECTÁ, respéct, vb. I.
Tranz. 1. A simți și a manifesta respect față de cineva sau de ceva; a cinsti, a stima. ◊
Refl. recipr. Se respectă unul pe altul. ♦ A acorda atenția cuvenită, a ține seamă de..., a nu neglija. ♦
Refl. A-și păstra demnitatea. ♦ A nu păgubi, a cruța.
2. A nu se abate de la un contract, de la o lege, de la un angajament etc. – Din
fr. respecter.respecta (Dicționar de neologisme, 1986)RESPECTÁ vb. I. tr. 1. A avea respect față de cineva; a cinsti, a stima. ♦
refl. A-și păstra demnitatea.
2. A nu se abate de la o lege, de la un contract etc. [P.i.
respéct. / < fr.
respecter].
respecta (Marele dicționar de neologisme, 2000)RESPECTÁ vb. I. tr. 1. a avea respect față de cineva sau de ceva; a cinsti, a stima. ◊ a ține seama de; a nu neglija. 2. a nu se abate de la o lege, de la un principiu etc. II. refl. a-și păstra demnitatea. (< fr.
respecter)
respecta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)respectá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
respéctărespectà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)respectà v.
1. a avea respect:
respectați pe părinții voștri; 2. a avea considerațiune pentru:
a respecta durerea cuiva; 3. a cruța:
moartea nu respectă pe nimeni.respecta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RESPECTÁ, respéct, vb. I.
Tranz. 1. A simți și a manifesta respect față de cineva sau de ceva; a cinsti, a stima. ◊
Refl. recipr. Se respectă unul pe altul. ♦ A acorda atenția cuvenită, a ține seamă de..., a nu neglija. ◊
Refl. A-și păstra demnitatea. ♦ A nu păgubi, a cruța; a nu tulbura, a nu deranja.
2. A nu se abate de la un contract, de la o lege, de la un angajament etc. — Din
fr. respecter.