resort - explicat in DEX

resort (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RESÓRT¹, resoarte, s. n. Sector, domeniu de activitate; p. ext. persoanele care îl reprezintă. ◊ Autoritate de resort = autoritate sub a cărei jurisdicție intră o problemă și care are competența de a o rezolva. ◊ Expr. A fi de resortul cuiva = a fi, a ține de competența, de specialitatea cuiva; a intra în atribuțiile cuiva. [Pl. și: resorturi] – Din fr. ressort.

resort (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RESÓRT², resorturi, s. n. Organ al unui mecanism executat dintr-un material cu proprietăți elastice mari și care, sub acțiunea unei forțe exterioare, se deformează, revenind la forma inițială când acțiunea exterioară încetează; (sens curent) arc. ♦ Fig. Sursă, izvor de energie fizică sau morală; suport moral, imbold. – Din fr. ressort.

resort (Dicționar de neologisme, 1986)
RESÓRT¹ s.n. Sector, domeniu de activitate; (p. ext.) persoanele care reprezintă acest sector. ♦ Autoritate de resort = autoritate în competența căreia intră rezolvarea unei probleme. [Pl. -oarte, -orturi. / < fr. ressort < ressortir – a fi din aceeași jurisdicție].

resort (Dicționar de neologisme, 1986)
RESÓRT² s.n. 1. Arc de mașină, de ceas etc. 2. (Fig.) Sursă de energie fizică sau morală; suport moral. [Pl. -turi. / < fr. ressort, germ. Resort].

resort (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RESÓRT s. n. 1. arc de mașină, de ceas etc. 2. (fig.) sursă de energie fizică sau morală; suport moral, imbold. 3. sector, domeniu de activitate. ♦ autoritate de ~ = autoritate în competența căreia intră rezolvarea unei probleme. (< fr. ressort, germ. Resort)

resort (Dicționaru limbii românești, 1939)
*resórt n., pl. urĭ (fr. ressort, d. ressortir, a sări înapoĭ pin [!] elasticitate. V. răzor 2). Lamă saŭ sîrmă de oțel care vine la loc după ce scapă de presiune (ca arcurile trăsurilor, coardele ceasornicelor, droturile canapelelor ș. a.). Fig. Ceĭa ce pune în mișcare, forță, energie: interesu e marele resort al afacerilor. Mijloc de succes: a pune în mișcare toate resorturile. Întindere de jurisdicțiune, limită de competență: resortu unuĭ tribunal, asta nu e de resortu meŭ. A judeca în ultimu resort, a judeca fără apel. Ministru de resort, ministru ministeruluĭ de care e vorba. V. țumburuc.

resort (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
resórt¹ (arc) s. n., pl. resórturi

resort (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
resórt² (sector) s. n., pl. resoárte

resort (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
resort n. 1. lamă de metal dispusă astfel că-și recapătă starea dintâi, când încetează a fi comprimată: resort de trăsură, de ceasornic; 2. fig. ceeace împinge la lucru, forță, energie: speranța e marele resort al sufletului; 3. mijloc de succes: a pune în mișcare toate resorturile. ║ n. 1. întindere de jurisdicțiune: resortul unui tribunal; 2. fig. competență, specialitate: asta nu e de resortul meu.

resort (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RESÓRT¹, resoarte, s. n. Sector, domeniu de activitate; p. ext. persoanele care îl reprezintă. ◊ Autoritate de resort = autoritate sub a cărei jurisdicție intră o problemă și care are competența de a o rezolva. ◊ Expr. A fi de resortul cuiva = a fi, a ține de competența, de specialitatea cuiva; a intra în atribuțiile cuiva. [Pl. și: resorturi] — Din fr. ressort.