reproșa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REPROȘÁ, reproșez, vb. I.
Tranz. A mustra, a învinui, a(-și) face reproșuri, a(-și) imputa. – Din
fr. reprocher.reproșa (Dicționar de neologisme, 1986)REPROȘÁ vb. I. tr. A învinui; a aduce cuiva imputări, reproșuri. [P.i. 3,6
-șează, ger.
-șând. / < fr.
reprocher].
reproșa (Marele dicționar de neologisme, 2000)REPROȘÁ vb. tr. a aduce cuiva reproșuri. (< fr.
reprocher)
reproșa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)reproșá (a ~) (re-pro-) vb.,
ind. prez. 3
reproșeáză, 1
pl. reproșắm; conj. prez. 3
să reproșéze; ger. reproșấndreproșà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)reproșà v. a imputa.
reproșa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REPROȘÁ, reproșez, vb. I.
Tranz. A-și face sau a-i face cuiva reproșuri. — Din
fr. reprocher.