reprezentațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REPREZENTAȚIÚNE s. f. v. reprezentație.reprezentațiune (Dicționar de neologisme, 1986)REPREZENTAȚIÚNE s.f. v.
reprezentație.
reprezentațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*reprezentațiúne f. (lat.
repraesentatio-, -ónis). Acțiunea de a reprezenta:
reprezentațiunea uneĭ pĭese teatrale. Fig. Lucru ridicul:
cearta celor doĭ bețivĭ a fost curată reprezentațiune. Traĭ plin de demnitate pe care trebuĭe să-l ducă un om distins:
cheltuĭelile de reprezentațiune ale unuĭ ambasador. Observațiune, mustrare, arătare de nemulțumire:
a face cuĭva reprezentațiunĭ. Jur. Venirea la moștenire în locu unuĭ ascandent mort.
Reprezentațiunea națională, parlamentu ales de națiune.
A da reprezentațiune, a juca ceva la teatru saŭ la circ, (fig.) a te da în spectacul [!]:
aceștĭ bețivĭ, bătîndu-se, aŭ dat o reprezentațiune. – Ob.
-áre, ĭar cînd e vorba de teatru, circ orĭ cinematograf,
-áție: azĭ nu e reprezentație.reprezentațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)reprezentați(un)e f.
1. acțiunea de a pune înaintea ochilor;
2. imagine ce reprezentă:
reprezentațiunea unei bătălii; 3. acțiunea de a juca o piesă de teatru;
4. stare de lux la care o persoană distinsă e obligată prin pozițiunea sa:
cheltueli de reprezentațiune; 5. observațiune, mustrare cumpătată:
a face cuiva reprezentațiuni; 6. Jur. ficțiune a legii care pune pe reprezentanți în locul, în gradul și în drepturile reprezentatului;
7. Reprezentațiunea națională, adunarea reprezentanților unei națiuni:
Reprezentațiunea națională se împarte în două adunări, Senatul și Camera.reprezentațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REPREZENTAȚIÚNE s. f. v. reprezentație.