repede (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)répede adj. –
1. Rapid, iute. –
2. Abrupt, pieziș. –
3. (
Adv.) Curînd, degrabă, rapid. –
4. (
S. m.) Insectă (Cicindella campestris). –
Var. Mold. răpede. Trans. de
V. rapăd. Istr. răpede. Lat. rapĭdus (Pușcariu 1455; REW 7054),
cf. it. ratto. Schimbarea finalei trebuie să fie modernă,
cf. rapăd (Todoran,
Dacor., XI, 128), așa că ipoteza unui
lat. *
rapĭdis (Pușcariu) nu pare necesară;
cf. limpede. Sensul 2 ar putea fi rezultatul unei contaminări cu
lat. rῑpĭdus „abrupt”, de unde
it. ripido și probabil
fr. raide „rigid” ‹
rĭgĭdus. Der. repezi, vb. (a arunca, a răspîndi; a alunga, a da afară; a expedia, a trimite repede; a pregăti în grabă; a reproșa, a mustra;
refl., a se grăbi;
refl., a se năpusti, a tăbărî;
refl., a fugi);
repezeală, s. f. (repeziciune; mustrare, ceartă);
repezit, s. m. (grăbit; agitat);
repezitură, s. f. (pornire, impuls);
repeziș, s. n. (pantă, povîrniș);
repeziciune, s. f. (promtitudine);
repejune (
var. repegiune),
s. f. (
Mold., repezeală);
repejor (
var. repegior),
adv. (prompt, în grabă);
repega (
var. răpăga),
vb. (a aluneca, a cădea), este cu
repezi (›
repegiune) în aceeași relație ca
putregai cu
putrezi ›
putregiune sau
mucegai ‹
mucezi (de la un
lat. *rapĭcāre, după Pușcariu,
Conv. lit., XXXIX, 300; din
lat. *
rĕpĭcāre ‹
rĕpĕns, după Giuglea,
Dacor., IV, 381; din
lat. *rĕpĭgāre ‹
rĕpĕre, după Buescu,
R. Études roum., III, 168; legătura cu
mag. repegetni „a se crăpa”, sugerată de Scriban, nu e posibilă);
rapăg, s. n. (Banat, alunecuș, patinoar);
repeguș (
var. răpăguș),
s. n. (lunecuș; povîrniș);
repezină, s. f. (abis, tău, repeziș),
cf. Densusianu,
Rom., XXXVIII, 73. Din
rom. provine
săs. repezin, vb.