repeziciune - explicat in DEX

repeziciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REPEZICIÚNE, repeziciuni, s. f. 1. Însușirea de a fi repede; grabă mare, iuțeală, viteză, rapiditate. 2. (Rar) Înclinare a unei pante. – Repede + suf. -iciune.

repeziciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
repeziciúne s. f., g.-d. art. repeziciúnii; pl. repeziciúni

repeziciune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
repeziciune f. iuțeală extremă. [V. repede].

repeziciune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REPEZICIÚNE, repeziciuni, s. f. 1. Însușirea de a fi repede; grabă mare, iuțeală, viteză, rapiditate. 2. (Rar) înclinare a unei pante. — Repede + suf. -iciune.

repezicĭune (Dicționaru limbii românești, 1939)
repezicĭúne f. (d. repezit, răpezit, ca putrezicĭune d. putrezit). Vest. Rapiditate, calitatea de a fi răpede. – În est răpegĭune.