reobază (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REOBÁZĂ, reobaze, s. f. Măsură a stării de excitabilitate a unui nerv, mușchi etc., reprezentată de valoarea minimă a intensității stimulului natural sau artificial necesară pentru a provoca excitația. [
Pr.:
re-o-] – Din
fr. rhéobase.reobază (Dicționar de neologisme, 1986)REOBÁZĂ s.f. (
Fiz.) Intensitate minimă a unui curent galvanic, capabil să producă excitația unui țesut viu. [< fr.
rhéobase, cf. gr.
rheos – curent,
basis – bază].
reobază (Marele dicționar de neologisme, 2000)REOBÁZĂ s. f. intensitate minimă a unui curent galvanic, capabil să producă excitația unui țesut viu. (< fr.
rhéobase)
reobază (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)reobáză (re-o-) s. f.,
g.-d. art. reobázeireobază (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REOBÁZĂ s. f. Măsură a stării de excitabilitate a unui nerv, mușchi etc., reprezentată de valoarea minimă a intensității stimulului natural sau artificial necesară pentru a provoca excitația. [
Pr.:
re-o-] — Din
fr. rhéobase.