remușcare - explicat in DEX

remușcare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REMUȘCÁRE, remușcări, s. f. Mustrare de cuget; părere de rău; căință, regret. – Re¹- + mușcare (după fr. remords).

remușcare (Dicționaru limbii românești, 1939)
*remușcáre f., pl. ărĭ (după fr. remords, îld. re-mors vechĭu part. d. re-mordre, a mușca ĭar. V. mursec). Mustrare de cuget, căință: a avea remușcărĭ.

remușcare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
remușcáre s. f., g.-d. art. remușcắrii; pl. remușcắri

remușcare (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
REMUȘCÁRE (‹ re¹ + mușcare, după fr. remords) s. f. Părere de rău, căință, regret; mustrare de cuget. Reprezintă o reacție a eului față de propriul sentiment de vinovăție, având semnificația unei autoagresiuni psihice.

remușcare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
remușcare f. mustrare de cuget. [Modelat după fr. remords].

remușcare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REMUȘCÁRE, remușcări, s. f. Mustrare de cuget; părere de rău; căință, regret. — Pref. re- + mușcare (după fr. remords).