remorca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REMORCÁ, remorchez, vb. I.
Tranz. A trage după sine legat (cu un cablu) un vapor; a târî cu sila; a atașa pe cineva unui grup. [
Prez. ind. și:
remórc] – Din
fr. remorquer.remorca (Dicționar de neologisme, 1986)REMORCÁ vb. I. tr. A trage în urma sa (o navă, un vagon etc.). ♦ (
Fig.) A lua cu sine, a atașa unui grup, a trage, a târî cu sila. [P.i.
-chez. / < fr.
remorquer].
remorca (Marele dicționar de neologisme, 2000)REMORCÁ vb. tr. 1. a trage în urma sa (o navă, un vagon etc.). 2. (fig.) a lua cu sine, a atașa unui grup, a trage. (< fr.
remorquer)
remorca (Dicționar de argou al limbii române, 2007)remorca, remorchez v. t. (d. persoane) 1. a lua cu sine, a târî cu sila
2. a atașa unui grup
remorca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)remorcá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
remorcheázăremorcà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)remorcà v. se zice de o corabie ce trage pe o alta in urma ei.
remorca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REMORCÁ, remorchez, vb. I.
Tranz. A efectua operația de remorcare. ♦
Fig. A trage, a târî cu sila; a atașa pe cineva unui grup. [
Prez. ind. și:
remorc] — Din
fr. remorquer.