recursoriŭ - explicat in DEX

recursoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RECURSÓRIU, -IE, recursorii, adj. (Jur.) Prin care se exercită dreptul de recurs. – Din fr. récursoire.

recursoriu (Dicționar de neologisme, 1986)
RECURSÓRIU, -IE adj. (Jur.) Prin care se exercită dreptul de recurs. [Pron. -riu. / cf. fr. récursoire].

recursoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RECURSÓRIU, -IE adj. (jur.) prin care se exercită dreptul de recurs. (< fr. récursoire)

recursoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
recursóriu [riu pron. riu] adj. m., f. recursórie (-ri-e); pl. m. și f. recursórii

recursoriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
recursoriu a. Jur. care deschide un recurs: acțiunea recursorie pentru daune-interese.

recursoriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RECURSÓRIU, -IE, recursorii, adj. (Jur.) Prin care se exercită dreptul de recurs. — Din fr. récursoire.

recursoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*recursóriŭ, -ie adj. (d. lat. recursus, recurs, cu -oriŭ ca´n accesoriŭ). Jur. Care deschide un recurs: acțiune recursorie.