recursoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RECURSÓRIU, -IE, recursorii, adj. (
Jur.) Prin care se exercită dreptul de recurs. – Din
fr. récursoire.recursoriu (Dicționar de neologisme, 1986)RECURSÓRIU, -IE adj. (
Jur.) Prin care se exercită dreptul de recurs. [Pron.
-riu. / cf. fr.
récursoire].
recursoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)RECURSÓRIU, -IE adj. (jur.) prin care se exercită dreptul de recurs. (< fr.
récursoire)
recursoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)recursóriu [
riu pron. riu]
adj. m.,
f. recursórie (-ri-e); pl. m. și
f. recursóriirecursoriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)recursoriu a.
Jur. care deschide un recurs:
acțiunea recursorie pentru daune-interese.recursoriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RECURSÓRIU, -IE, recursorii, adj. (
Jur.) Prin care se exercită dreptul de recurs. — Din
fr. récursoire.recursoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*recursóriŭ, -ie adj. (d. lat.
recursus, recurs, cu
-oriŭ ca´n
accesoriŭ).
Jur. Care deschide un recurs:
acțiune recursorie.