recità - explicat in DEX

recita (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RECITÁ, recít, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. – Din fr. réciter.

recita (Dicționar de neologisme, 1986)
RECITÁ vb. I. tr. A spune cu voce tare (de obicei pe de rost) o poezie sau o bucată în proză; a declama. [P.i. recít, 3,6 -tă. / < fr. réciter, it., lat. recitare].

recita (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RECITÁ vb. tr. a spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. (< fr. réciter, lat. recitare)

recita (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
recitá (a ~) vb., ind. prez. 3 recítă

recità (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
recità v. a spune cu glas tare ceva învățat pe dinafară.

recita (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RECITÁ, recít, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. — Din fr. réciter.