recif - explicat in DEX

recif (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RECÍF, recife, s. n. (Geol.) Formație de stânci submarine, clădite de organisme (corali, alge etc.) care trăiesc sub formă de colonii în apele mărilor calde și care secretează carbonat de calciu. [Pl. și: recifuri] – Din fr. récif.

recif (Dicționar de neologisme, 1986)
RECÍF s.n. Formație de stânci submarine rezultată prin acumularea de organisme care trăiesc în colonii și care secretă carbonat de calciu. [< fr. récif, cf. sp. arrecife < ar. arrasif – dig].

recif (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RECÍF s. n. formație de stânci submarine rezultată din scheletele calcaroase ale unor organisme ce trăiesc în colonii. (< fr. récif)

recif (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
RECÍF (‹ fr.; arab. ar-rasif „dig”) s. n. ~ coralier (sau de corali) = acumulare calcaroasă biogenă formată în mările calde (la peste 20º) în locuri cu ape limpezi și puțin adânci (de obicei, sub 50 m), actualmente întâlnită în zona tropicală (foarte extinși în V Oc. Pacific, în Oc. Indian, în Marea Roșie și în M. Caraibilor), alcătuită în cea mai mare parte din schelete de corali, îndeosebi madreporari (hexacoralieri), uneori și de echinoderme, foraminifere, moluște. Constituie o comunitate biotică extrem de complexă, oferind adăpost pentru numeroase specii de alge, actinii, pești viu colorați, spongieri ș.a. După forma șio dispoziția lor, se întâlnesc: r.c. marginali (litorali), r.c. barieră și r.c. inelari (atoli). În prezent puternic periclitați din cauza poluării apelor marine și recoltării coralilor în scopuri comerciale. În vederea ocrotirii lor, s-au constituit rezervații marine: Marea Barieră de Corali (care se extinde pe c. 2.000 km la E de continentul australian, constituind cel mai mare sistem de r. de corali din lume, în care sunt incluși și c. 250 de atoli), rezervația ecosistemului r. de corali din Hawaii, Parcul Național Biscaye la SE de pen. Florida.

recif (Dicționaru limbii românești, 1939)
*recíf m. și n., pl. e (fr. récif, d. sp. ârrecife, șosea, care vine d. ar. ar-recif). Geogr. Șir de stîncĭ la suprafața măriĭ (ca pe coasta Calvadosuluĭ, în Francia).

recif (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
recíf s. n., pl. recífe

recif (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RECÍF, recife, s. n. (Geol.) Formație de stânci submarine, clădite de organisme (corali, alge etc.) care trăiesc sub formă de colonii în apele mărilor calde și care secretă carbonat de calciu. [Pl. și: recifuri] — Din fr. récif.