rebeliune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REBELIÚNE, rebeliuni, s. f. Act de violență sau de amenințare gravă săvârșit față de un organ de stat sau de un reprezentant al lui, în scopul de a împiedica îndeplinirea atribuțiilor sale;
p. ext. răzvrătire, revoltă. [
Pr.:
-li-u-] – Din
fr. rébellion, germ. Rebellion.rebeliune (Dicționar de neologisme, 1986)REBELIÚNE s.f. Răzvrătire, revoltă. [Pl.
-ni. / cf. fr.
rébellion, germ.
Rebellion, it.
rebelione].
rebeliune (Marele dicționar de neologisme, 2000)REBELIÚNE s. f. răzvrătire prin acte de violență și de amenințare cu forța față de organele de stat. (< fr.
rébellion, germ.
Rebellion)
rebeliune (Dicționaru limbii românești, 1939)*rebeliúne f. (lat.
rebéllio, -ónis). Răscoală, revoltă, răzvrătire, sedițiune, insurecțiune.
rebeliune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rebeliúne (-li-u-) s. f.,
g.-d. art. rebeliúnii; pl. rebeliúnirebeliune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rebeliune f. răscoală, răsvrătire.
rebeliune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REBELIÚNE, rebeliuni, s. f. Răzvrătire, revoltă care constă în acte de violență sau de amenințare cu forța îndreptate împotriva organelor puterii de stat ale administrației de stat ori ale reprezentanților acestora cu scopul de a împiedica în orice mod exercițiul liber al mandatului sau funcției lor. [
Pr.: -
li-u-] — Din
fr. rébellion, germ. Rebellion.