rebegeală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REBEGEÁLĂ s. f. Faptul de
a (se) rebegi; starea celui rebegit. –
Rebegi +
suf. -eală.rebegeală (Dicționaru limbii românești, 1939)rebegeálă f., pl.
elĭ. Starea celuĭ rebegit. Răceala vițeilor și meilor.
rebegeală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rebegeálă s. f.,
g.-d. art. rebegéliirebegeală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rebegeală f.
1. starea celui rebegit;
2. răceala vițeilor și a mieilor.
rebegeală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REBEGEÁLĂ s. f. Faptul de
a (se) rebegi, starea celui rebegit. —
Rebegi +
suf. -
eală.