rebarbativ - explicat in DEX

rebarbativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REBARBATÍV, -Ă, rebarbativi, -e, adj. Cu aspect respingător, aspru, urât. ♦ Cuvânt rebarbativ = cuvânt neintegrabil într-o limbă. ♦ Care se împotrivește la ceva; refractar. – Din fr. rébarbatif.

rebarbativ (Dicționar de neologisme, 1986)
REBARBATÍV, -Ă adj. Respingător, urât, aspru (la înfățișare). ♦ (Fig.) Cuvânt rebarbativ = cuvânt cu aspect urât, complet străin pentru o limbă. [< fr. rébarbatif].

rebarbativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REBARBATÍV, -Ă adj. 1. cu aspect respingător, urât; aspru; neplăcut. 2. (fig.) care se împotrivește la ceva, refractar. (< fr. rébarbatif)

rebarbativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rebarbatív adj. m., pl. rebarbatívi; f. rebarbatívă, pl. rebarbatíve

rebarbativ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
rebarbativ a. aspru și respingător (la înfățișare).

rebarbativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REBARBATÍV, -Ă, rebarbativi, -e, adj. Cu aspect respingător, aspru, urât. Cuvânt rebarbativ = cuvânt neintegrabil într-o limbă. ♦ Care se împotrivește la ceva; refractar. — Din fr. rébarbatif.