ramificație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RAMIFICÁȚIE, ramificații, s. f. 1. Formare a ramurilor laterale la tulpinile și rădăcinile plantelor; ramificare. ♦ (
Concr.) Parte desfăcută dintr-un întreg; ramură, braț. ♦ Despărțitură, subdiviziune, subîmpărțire.
2. Locul de separare a unei căi de circulație, a unor conducte etc. în două sau în mai multe ramuri; (fiecare dintre) despărțiturile (secundare) formate prin această separare. – Din
fr. ramification.ramificație (Dicționar de neologisme, 1986)RAMIFICÁȚIE s.f. Ramificare; încrucișare. ♦ (
Concr.) Parte ramificată; ramură; braț; prelungire. [Gen.
-iei, var.
ramificațiune s.f. / < fr.
ramification, cf. it.
ramificazione].
ramificație (Marele dicționar de neologisme, 2000)RAMIFICÁȚIE s. f. loc unde se ramifică un drum, un curs de apă etc. ◊ parte ramificată: ramură, braț, subdiviziune. (< fr.
ramification)
ramificație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ramificáție (-ți-e) s. f.,
art. ramificáția (-ți-a), g.-d. art. ramificáției; pl. ramificáții, art. ramificáțiile (-ți-i-)ramificație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RAMIFICÁȚIE, ramificații, s. f. 1. Formare a ramurilor laterale la tulpinile și rădăcinile plantelor; ramificare. ♦ (
Concr.) Parte desfăcută dintr-un întreg; ramură, braț. ♦ Despărțitură, subdiviziune, subîmpărțire.
2. Locul de separare a unei căi de circulație, a unor conducte etc. în două sau în mai multe ramuri; (fiecare dintre) despărțiturile (secundare) formate prin această separare. — Din
fr. ramification.