râcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RẤCĂ s. f. (
Fam.) Ceartă, sfadă. ◊
Expr. A căuta (cuiva)
râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină.
A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă.
A purta (cuiva)
râcă = a dușmăni pe cineva. – Din
râcăi (
înv. „a răcni” <
sl.) (derivat regresiv).