râcă - explicat in DEX

râcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv).

râcă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
rấcă², rấci, s.f. (reg.) groapă mică; partea inferioară a piciorului găinii.

râcă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
rấcă, s.f. – Ceartă, sfadă, discordie. – Din râcâi „a scurma, a răscoli„.

râcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rấcă (fam.) s. f., g.-d. art. rấcii

râcă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. — Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv).