rabin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÁBIN, rabini, s. m. Conducător religios al unei comunități mozaice. [
Acc. și:
rabín] – Din
pol. rabin, germ. Rabbiner. Cf. fr. rabbi.rabin (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)RABÍN, rabíni, s. m. ~ (<
ebr. rabbēnu)
rabin (Dicționar de neologisme, 1986)RÁBIN s.m. Șef religios al unei comunități mozaice, care interpretează dogmele religioase și conduce serviciile rituale. [< pol.
rabin, germ.
Rabbiner < ebr.
rabbi].
rabin (Marele dicționar de neologisme, 2000)RÁBIN s. m. șef religios la unei comunități mozaice. (< pol., fr.
rabbin)
rabin (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)rabín (rabíni), s. m. – Haham.
Ebr. rabbenu, prin filiera
pol. rabin. –
Der. rabinat, s. n.;
rabinic, adj.;
rabinism, s. n., din
fr.rabin (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)RÁBIN (‹
pol.,
germ.; de la cub.
ebr. rabbi „învățătorul, stăpânul meu”)
s. m. Titlu conferit unei personalități recunoscute ca o autoritate în domeniul religiei. Inițial o formulă de respect, din
sec. 1
d. Hr. devine un titlu oficial atribuit experților în materie de legislație; ulterior, utilizat pentru a desemna orice persoană calificată să ia decizii în materie de legi. Ei aveau, mai târziu, în sarcină, să hotărască conform legii rabinice, nu numai în probleme religioase, ci și în cele civile. Ulterior, cu excepția comunităților ultraortodoxe, modelul care s-a impus pune accentul pe activitățile pastorale, sociale, pedagogice și ecumenice ale
r.rabin (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)RABIN, Yitzak (1922-1995), om politic israelian. Lider al Partidului Laburist. Comandant al armatei israeliene în Războiul de 6 zile (1967). Ambasador al statului Israel în S.U.A. (1968-1973).
Prim-min. (1974-1977; 1992-1995); ministru al Apărării (1984-1990). Rol important în procesul de pace din Orientul Apropiat și detensionarea relațiilor cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei (acordurile din 1993, Washington și 1994, Cairo). Asasinat de un fanatic israelian. Premiul Nobel pentru pace (1994), împreună cu S. Peres și Y. Arafat.
rabin (Dicționaru limbii românești, 1939)rábin m. (pol.
rabin, fr.
rabbin, it.
rabbino, lat.
rabbi, vgr.
rabînos, d. ebr. [din aramaicu]
rabbi, voc. d.
rabb saŭ titlu onorific care precedează un nume proprŭ fără articul). Teolog ebraic:
rabiniĭ care aŭ compus talmudu. Preut [!] jidănesc.
rabin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!rabín s. m.,
pl. rabínirabin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rabin m.
1. învățătorul legii la Evrei;
2. capul spiritual și predicatorul unei comunități izraelite.