puturos (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUTURÓS, -OÁSĂ, puturoși, -oase, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care miroase urât, care răspândește un miros neplăcut;
p. ext. murdar, neîngrijit.
2. Adj.,
s. m. și
f. (Om) leneș, trândav.
3. S. f. (
Bot.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu inflorescență deasă; (
reg.) cerențel, ridichioară
(Diplotaxis tenuifolia). –
Putoare +
suf. -os.puturos (Dicționaru limbii românești, 1939)puturós, -oásă adj. (d.
putoare). Plin de putoare, care pute:
substanțe puturoase, dihoru e un animal foarte puturos. Fig. Fam. Foarte leneș, trîndav:
un elev puturos. V.
ghiduș și
smîrd.puturos (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)puturós (
pop.,
fam.)
adj. m.,
s. m.,
pl. puturóși; adj. f.,
s. f. puturoásă, pl. puturoáseputuros (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)puturos a.
1. plin de putoare:
gunoiu puturos: 2. fam. trândav.