puț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUȚ, puțuri, s. n. 1. Groapă cilindrică sau pătrată, adesea cu pereții pietruiți sau cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea cu apă potabilă; fântână. ◊
Puț absorbant = groapă făcută în locuri necanalizate, pentru a permite scurgerea apelor uzate până la un strat permeabil care să le absoarbă.
Puț colector = puț în care se adună apele captate prin mai multe puțuri sau drenuri.
2. Săpătură într-o mină care leagă zăcământul cu suprafața sau cu o galerie principală și care servește la extracție, la aeraj sau la pătrunderea personalului în mină. ♦ Gaură săpată în pământ pentru extragerea petrolului. –
Lat. puteus.