puț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUȚ, puțuri, s. n. 1. Groapă cilindrică sau pătrată, adesea cu pereții pietruiți sau cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea cu apă potabilă; fântână. ◊
Puț absorbant = groapă făcută în locuri necanalizate, pentru a permite scurgerea apelor uzate până la un strat permeabil care să le absoarbă.
Puț colector = puț în care se adună apele captate prin mai multe puțuri sau drenuri.
2. Săpătură într-o mină care leagă zăcământul cu suprafața sau cu o galerie principală și care servește la extracție, la aeraj sau la pătrunderea personalului în mină. ♦ Gaură săpată în pământ pentru extragerea petrolului. –
Lat. puteus.puț (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)puț! interj. (reg.) strigăt cu care se asmut câinii asupra cuiva.
puț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)puț (púțuri), s. n. – Fîntînă. –
Mr. puț, istr. put. Lat. pŭteus (Pușcariu 1415; Candrea-Dens., 1490; REW 6877),
cf. it. pozzo (
sard. puzzu),
prov. pous, fr. puits, cat. pou, sp. pozo, port. poço, alb. pus (Philippide, II, 652). –
Der. puțar, s. m. (fîntînar; muncitor la o sondă de țiței), pe care REW 6873 îl derivă direct din
lat. putearius.puț (Dicționaru limbii românești, 1939)puț n., pl.
urĭ (lat.
pŭtĕus, it.
pozzo, pv.
potz, fr.
puits, sp.
pozo, pg.
poco).
Vest. Fîntînă, groapă săpată drept în jos în pămînt ca să scoțĭ apă; groapă foarte adîncă de scos păcură saŭ de cercetat pămîntu.
A cădea din lac în puț, a cădea dintr´o nenorocire într´alta maĭ mare.
puț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)puț s. n.,
pl. púțuripuț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)puț n.
1. groapă săpată în pământ spre a scoate apă;
2. orice groapă:
puțuri de păcură. [Lat. PUTEUS].