putregai (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUTREGÁI, putregaiuri, s. n. 1. Lemn sau plantă putredă;
p. ext. masă de materie vegetală descompusă; putreziciune, putrejune. ♦
Fig. Epitet depreciativ dat unui om bătrân și neputincios.
2. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci.
3. Fig. Ceea ce este rău și vătămător societății. ♦ Lepădătură. – Probabil contaminare între
putred și
mucegai.putregai (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)putregái (pu-tre-) s. n.,
pl. putregáiuriputregaĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)putregáĭ n., pl.
ĭurĭ (d.
putred, ca
mucegaĭ, ucigaș d.
muced, ucid. Cp. și cu sard. 1,
putrigare, a putrezi, îld.
*putricare. D. rom. vine ung.
putregály). Lemn putrezit:
în scorbură era numaĭ putregaĭ. Fig. Iron. Om uzat orĭ fără valoare:
putregaĭurile orașuluĭ.