putință - explicat in DEX

putință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PUTÍNȚĂ, putințe, s. f. 1. Posibilitate, capacitate de a face ceva. ◊ Loc. adv. Peste putință = imposibil (de realizat); mai presus de puterile cuiva. Cu putință = posibil. După putință = potrivit cu mijloacele sau cu posibilitățile cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a-i fi cuiva) cu putință (să...) = a(-i) fi posibil, a (se) putea (să...) Cel mai... cu putință = cel mai... posibil, extrem de..., în cel mai înalt grad. A face tot ce-i stă în putință = a face tot ce poate, a depune toate eforturile. A fi în putința cuiva să... sau a-i sta (cuiva) în putință = a corespunde cu posibilitățile de realizare ale cuiva. Fără putință de... = fară a putea să... 2. (Fiz.; înv.) Putere. – Lat. potentia.

putință (Dicționaru limbii românești, 1939)
putínță f., pl. e (lat. pătentia, putere. V. plenipotență). Posibilitate: acest lucru e cu putință, ĭar cel-lalt e peste putință.

putință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
putínță s. f., g.-d. art. putínței; pl. putínțe

putință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
putință f. posibilitate: e peste putința omenească. [V. putere].