puțin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUȚÍN, -Ă, puțini, -e, adj.,
adv. I. Adj. 1. Care este în cantitate mică, un pic; care nu este de ajuns; insuficient. ◊
Expr. Puțin la minte = prostuț.
Puțin la simțire = nesimțitor, insensibil ♦ (Substantivat,
n.) Cantitate mică, număr mic din ceva.
Puținul cât a scris. ◊
Expr. Puțin a lipsit (sau
a rămas) să nu... sau
puțin de nu era să... = era cât pe-aci să... era pe punctul de a...
Pentru puțin! = formulă politicoasă de răspuns la o mulțumire.
2. De proporții, de dimensiuni mici, cu volum redus; mic;
fig. neînsemnat. ◊
Puțin la trup = mic și firav. ♦ De intensitate mică; slab.
3. (Despre noțiuni de timp) De mică durată; scurt. ◊
Loc. adv. În puține zile = peste câteva zile.
4. (Cu valoare de numeral nehotărât)
Puțini știu acest lucru. II. Adv. 1. În cantitate sau în măsură mică. ◊
Cel (sau
pe) puțin =
a) minimum;
b) în orice caz, măcar, barem.
Câtuș (sau
cât) de puțin = nici în cea mai mică măsură; deloc, nicidecum.
Nu mai puțin = de asemenea, deopotrivă.
Pe (sau
cu) puțin = ieftin.
(Cu) puțin mai... = (cu) ceva mai...
Merg puțin mai înaintea lui. Mai puțin de... = în număr sau în cantitate mai mică decât...
(Puțin) câte puțin sau
(câte) puțin-puțin = încetul cu încetul, pe rând.
Mult-puțin = cât o fi, oricât. ♦ În oarecare măsură, întrucâtva. ♦ Cam, oarecum.
Surâse puțin ironic. ♦ (Precedat de „cel mai”, servește la formarea superlativului relativ de inferioritate)
Cel mai puțin reușit dintre tablourile expuse. 2. Pentru scurt timp, pentru un interval mic; câtva timp. ◊
Peste puțin = în curând, în scurt timp.
De puțin = de scurt timp, de curând. –
Et. nec.